luni, 13 decembrie 2010
Un nou boom Dacia in Germania pe 2011
Vanzarile de masini noi in Germania vor creste in 2011, ajungand la 3,1 milioane de unitati, a anuntat federatia auto VDA, care si-a revizuit cu aproximativ 6% previziunile de crestere a pietei auto pentru anul viitor, transmite AFP.
Efectul "primei de casare" este totusi pe cale sa se estompeze. Scaderea anuala este mai mica fata de cea din octombrie de pilda, cand a ajuns la 20% fata de octombrie 2009. Pentru primele 11 luni ale anului, scaderea pietei auto este de 25%, relateaza Agerpres.
VDA estimeaza ca vor fi vandute 2,92 milioane de masini anul acesta, depasind cele mai optimiste estimari, pe fondul cresterii viguroase a economiei germane si a situatiei bune de pe piata muncii, care a dus la o crestere a consumului in gospodarii.
In 2011, aceasta tendinta buna va continua intr-o maniera stabila, a declarat Martin Wissmann, presedintele federatiei VDA, in cadrul unei conferinte de presa, iar numarul masinilor vandute va fi de 3,1 milioane. Piata va depasi astfel nivelul din 2008, inainte de criza si sustinerea sectorului de catre stat, a precizat el.
Dacia sigur e pe faza si va profita din nou de aceasta oportunitate,mai ales ca pret Dacia e mult mai accesibil in aceasta perioada chiar si nemtiilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu