luni, 28 februarie 2011

Ovidiu Scobai - legenda vie a celor de la Dacia


Născut la Braşov în 1947, Ovidiu Scobai a absolvit Facultatea de Electrotehnică de la Bucureşti. În adolescenţă a fost atras de muzică, atletism şi maşini de curse.
Pe când avea 22 de ani, Ovidiu Scobai a ajuns la Uzina de Automobile Dacia, în 1969, când a luat parte la testele de pre-lansare pentru Renault 12 de la Putna, Suceava. Un director francez de la vremea aceea de la Uzina Dacia i-a inoculat "microbul" pentru curse. În 1978 a reuşit să obţină aprobarea uzinei pentru înfiinţarea departamentului "Competiţii", care la scurt timp a devenit autonom. Participarea la raliuri era subvenţionată prin vânzarea de kit-uri pentru modele speciale "sport-stradă", având succes şi în afara României, în ţările în care maşina Dacia era exportată (Ungaria, Egipt, Irak, Libia etc.).
Pasiunea şi ambiţia, dar şi puterea de a-şi asuma riscuri i-au adus lui Ovidiu Scobai 14 titluri individuale, în calitate de pilot sau co-pilot. Primul titlu câştigat a fost în 1972, cu maşina proprie, la viteză în coastă, dar cel mai bun an al său a fost 1985, când a obţinut titlul de vice-campion mondial, la concurenţă directă cu Skoda.



Ultimul titlu de campion a fost obţinut în 1992, când Scobai s-a retras din activitatea de motorsport şi s-a concentrat pe problemele de calitate de la Uzina Dacia.
"În viaţă am făcut ce-mi place, mi-au plăcut provocările. Am avut şi şansă, şi amici", ne-a mărturisit Ovidiu Scobai. Ajuns la 64 de ani, Ovidiu Scobai se va pensiona peste câteva zile. Priveşte viitorul cu optimism şi promite că va dedica mai mult timp familiei, în special nepotului. Ieşirea la pensie îi va oferi ocazia de a călători şi de a-şi revedea vechii prieteni.

Selectie pentru Dacia Duster in Aicha Gazelles Rally 2011

A XXI editie a Aicha des Gazelles Rally va incepe pe 22 martie.
A fost selectat un grup de 8 femei paticipante la test, ele sunt din Belgia,Franta si Maroc.In urma selectie de personal care a inceput se va organiza un curs de pilotaj care va avea aceleasi caracteristici si teren ca si cele cu care se vor confrunta in Africa.
Vom vedea daca aceasta noua participare ca fi la fel de fructuoasa ca si cea de anul trecut si daca va veni cu ceva nou fata de ultima editie.

Renault a confirmat oficial Dacia Duster de 850 de cai

Renault a confirmat oficial faptul că dezvoltă o versiune de 850 de cai putere a lui Dacia Duster care va concura la Pikes Peak.



Renault a confirmat astăzi faptul că Dacia Duster va concura în ediţia 2011 a cunoscutei competiţii americane Pikes Peak International Hill Climb. Evident, nu va fi vorba de o versiune de serie, ci de una preparată, exemplarul care va lua startul în cunoscuta competiţie americană urmând să fie pregătit de Renault Sport şi să nu aibă în comun cu Duster decât numele şi, parţial, designul exterior.

Versiunea destinată competiţiei nord-americane va fi dezvoltată la cererea pilotului francez Jean-Philippe Dayraut şi va avea 850 de cai putere. Renault Sport va dezvolta maşina în colaborare cu VIP Challenge, echipa lui Dayraut. Foarte interesant este faptul că Jean-Phillipe Dayraut a concurat contra Daciei Duster pilotate de Alain Prost în Trofeul Andros, francezul aflându-se însă la volanul unui BMW Seria 1 în competiţia care a avut loc pe circuitele de gheaţă construite în cele mai cunoscute staţiuni franceze.

În 2011, Pikes Peak va avea loc în 26 iunie.

duminică, 27 februarie 2011

Winter Rally Dunlop - Odorhei, 25-26 februarie 2011

In acest weekend s-a desfasurat Winter Rally Dunlop - 2011 (25-26 februarie 2011) in , atat pe probele speciale, cat si la sediul organizatorilor din Odorheiu Secuiesc. Gheata lacului Zetea, pe care s-a desfasurat - pentru prima oara in Romania - o proba speciala (4km), masoara 30 cm si este acoperita cu un strat gros de zapada. Pe traseul probei speciale "Madaras" (20km) pilotii si-au aratat maiestria si au facut deliciul publicului foarte numeros la cursa.



Au participat si 3 echipaje pe Dacia Logan care au ocupat pozitiile sase,sapte si opt in clasamentul general.








foto: Bogdan Barabas

sâmbătă, 26 februarie 2011

 Pour un Flirt

Da! Dacia 1300 chiar arăta smashing în anii 1970 si avea un look estival. Nu aveţi senzaţia că designul maşinii asteia pare atemporal? Nici n-ai spune că are 40 si ceva de ani. E o adevărată bijuterie pe patru roţi, mai ales dacă o menţii şi bine îngrijită, cu vopseaua originală, cu farurile şi oglinzile de la mama ei.
Hai ca ma cuprinde nostalgia acelor ani, cu amintiri care emana desigur parfumul anilor 70` plini de melancolii.



Linia maşinii este una simplă, dar foarte reuşită.
În primii ani de apariţie în România a Daciei 1300, domnea Dacia 1100 – o altă favorită de-a mea. Uşor, Dacia 1300 a devenit pentru foarte mulţi români o expresie a bunăstării, a luxului în plin comunism: o Dacie pe atunci se achiziţiona extrem de greu, iar aceia care deţineau una se puteau numi norocoşi.
Incetul cu incetul a devenit masina vacantelor noastre,a amintirilor de altadat`,iar in cele din urma a tuturor !





De altfel, berlina Dacia 1300 era categorisită ca fiind un autoturism de lux, ce surclasa calitativ şi ca design multe concurente din import, venite din ţările socialiste “prietene”.




Pe zi ce trece devin tot mai rare si sper ca pasionatii sa inceapa conservarea acestor masini atat de frumoase iar peste zece ani sa vorbim despre Dacia Classics!
Cei care mai aveti Dacia 1300..RESTAURATILE..NU LE MAI DUCETI LA RABLA..In curand vor disparea.Sunt maşini de colecţie şi de suflet,poate că financiar nu valorează foarte mult,dar sentimental valorează enorm de mult ! Au o valoare sentimentală inestimabila !

vineri, 25 februarie 2011

Paleta de culori Dacia 1300

Sper sa-i motiveze pe proprietarii de 1300,sa le puna in valoare si sa fim cat mai multi pasionati ai acestei masinute superbe!

OMV Petrom a scumpit joi carburanţii

Compania OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, a majorat de joi preţul carburanţilor cu 9 bani/litru, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei.

Un litru de benzină Premium fără plumb 95 costă 4,99 lei, benzina Top Premium fără plumb 99+ este 5,37 lei/litru, în timp ce sortimentul de benzină OMV Carrera 95 costă 5,13 lei, iar cel de OMV Carrera 100 este 5,79 lei/litru.

Litrul de motorină Top Nordic Diesel (Top Euro Diesel 5) costă 5,20 lei, motorina OMV Sprint Diesel este 5,22 lei/litru, în timp ce litrul de motorină Euro Diesel 5 este 5 lei, iar cel de OMV Alpin Diesel costă 5,54 lei.

Preţurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de preţurile de referinţă.

Ultima modificare a preţului carburanţilor a fost operată de Petrom pe 16 februarie, când compania a scumpit motorina cu 7 bani/litru.

Directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, explica miercuri că o scumpire a carburanţilor comercializaţi de OMV Petrom este inevitabilă din cauza majorării cotaţiilor internaţionale ale petrolului. Petrolul a atins la burse preţuri de dinaintea crizei - peste 110 dolari barilul la Londra şi peste 100 în Texas. Oprirea livrărilor de ţiţei şi gaze din Libia către Europa riscă să declanşeze o nouă criză.

Renault reactioneaza prompt !

Renault a reacţionat prompt la comunicatul de presă emis de EuroNCAP, în care Duster este criticat pentru nivelul de siguranţă oferit pietonilor.



După ce a reuşit să obţină doar trei stele în cadrul testelor de siguranţă EuroNCAP, Duster a fost criticat de presa europeană. Chiar şi oficialii organismului belgian de testare şi-au exprimat dezamăgirea şi au lovit în compania mamă, Renault, care a fost acuzată că nu se străduie să ofere brandului românesc expertiza necesară obţinerii unor rezultate bune, în condiţiile în care modelele sale se bucură de cinci stele.

Duster s-a descurcat relativ bine la protecţia pasagerilor adulţi şi copii, dar a clacat lamentabil la protecţia pietonilor şi la capitolul sisteme de siguranţă, unde a obţinut 28, respectiv 29 de procente.

În comunicatul oficial EuroNCAP se arată: "Duster se comportă cu mult sub ultimul nivel de siguranţă demonstrat de celelalte maşini introduse recent pe piaţa europeană. Este dezamăgitor să vezi că o companie precum Renault nu oferă modelelor Dacia un nivel de siguranţă asemănător sau cel puţin apropiat modelelor sale."

Ca răspuns la comunicatul belgienilor, Renault a declarat: "Scorul obţinut de Duster este în concordanţă cu obiectivele Dacia, care caută să ofere vehicule apreciate pentru robusteţea şi fiabilitatea lor. Dacia Duster beneficiază de toată experienţa Grupului Renault şi oferă un nivel de siguranţă pasivă destul de ridicat."

via | autocar

Centrele de vanzare Dacia in Franta vor creste de patru ori

Renault intentioneaza sa majoreze numarul centrelor de vanzare din Franta dedicate marcii Dacia, de la 60 la peste 200 pana in 2013, potrivit Le Figaro.

"In prezent, contam pe 60 de centre, pe care le denumim Dacia Box. Ambitia noastra este de a majora numarul acestora la peste 200 pana in 2013", a declarat Thierry Plantegenest, directorul Renault pentru reteaua din Franta, intr-un interviu acordat revistei online autoactu.com.

"Separarea punctelor de vanzare demonsteaza ca autonomia Dacia creste", a afirmat Gaetan Toulemonde, analist la Deutsche Bank.

Vanzarile Dacia din Franta au crescut cu 12% anul trecut, ceea ce a conferit marcii o cota de piata de aproape 5%.

Pentru Renault, majorarea unitatilor Dacia Box reprezinta o modalitate de a separa mai bine clientela marcii Renault de cea a Dacia, care ofera performante mai mici la preturi mai reduse cu cateva mii de euro, noteaza Le Figaro. Pe de alta parte, aceasta masura reflecta forta pe care a capatat-o Dacia.

via: incont.ro

joi, 24 februarie 2011

Dacia Duster: 3 stele la EuroNCAP !

Dacia Duster a fost testată de EuroNCAP în cadrul celei mai recente sesiuni de crashteste. Modelul din Mioveni a obţinut trei stele, la acelaşi nivel cu fraţii de gamă.



Patrick Pelata declara, în 10 septembrie 2009.

“Nu, nu vom avea cinci stele la Dacia în viitorul apropiat. Majoritatea testelor de siguranță sunt relevante, dar în cea mai noua variantă a testelor EuroNCAP credem că sunt lucruri care nu sunt esențale pentru siguranță și în acest caz nu le vom pune pe modelele Dacia. De ce? Pentru ca oamenii nu mai sunt dispuși să platească în plus pentru tehnologii noi, cum o făceau pe vremuri. De aceea Dacia are succes în Occident, mai ales în Germania, pentru că plătești pentru mai puține lucruri, adică doar pentru cele de care ai cu adevărat nevoie”.

Mai mult, într-un material redactat după lansarea lui Duster pe piața din România, jurnaliștii de la Libertatea confirmau încă o dată cu nu trebuie să ne așteptăm la minuni din partea lui Duster: “Am vrut să obţinem un preţ bun pentru SUV, aşa că nu am montat anumite echipamente pe maşină. Suntem siguri că nu vom obţine 5 stele, deşi noi tindem în viitor spre acest lucru”, spuneau oficialii Dacia citați de Libertatea.



Deci, carcotasii fara cultura in domeniul auto sa puna mana si sa se mai informeze inainte de a scrie tot felul de stiri fara nici o noima...ca majoritatea celor care injura Dacia, ironic si chiar hilar, o fac pentru ca nu-si permit o masina Dacia…

miercuri, 23 februarie 2011

marți, 22 februarie 2011

Dacia - "Un succes obraznic"

Vinzarile Dacia din Europa salveaza rezultatele grupului Renault, iar performantele "obraznice“ ale marcii romanesti se datoreaza succesului modelelor Sandero si Duster, comenteaza La Tribune.

"Rezultatele Dacia le salveaza pe cele ale Renault, ceea ce este ingrijorator. Marca romaneasca a depasit luna trecuta 20.000 de inmatriculari de automobile noi (in Europa - n.r.). Cota de piata s-a apropiat de 2%. Dacia nu este departe de Seat, si nici chiar de Hyundai. Franta a absorbit 38% din inmatricularile europene ale marcii. Nu este rau pentru o masina care, initial, nu era destinata comercializarii in Europa de Vest“, titreaza La Tribune intr-un articol intitulat "Obraznicul succes al Dacia in Europa“.

Publicatia subliniaza ca intirzierile in livrarea Duster-ului sint in continuare ridicate, iar cererea pentru acest model este puternica. Inmatricularile Dacia au crescut cu 18,7% in Europa, potrivit datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), una dintre cele mai "frumoase“ dinamici de pe piata, noteaza La Tribune.

In schimb, inscrierile in circulatiei ale marcii Renault au coborit cu 8,9%. Scaderea poate fi atribuita performantelor slabe ale pietei spaniole, pe care grupurile franceze ocupa o cota importanta.

duminică, 20 februarie 2011

Video: Parodie dupa o reclama de succes, Sorry !

Dacia 1300 sau variantele ei, masina de-o viata pentru multi romani sau, altfel zis, masina care te tine pana la moarte, nu intotdeauna prin accident!

Stim sa radem de ea, sa facem haz de necaz, dar e masina care a transportat un popor intreg, care ne-a scos pe multi dintre noi din... scuze.

Vezi o parodie postata pe YouTube dupa o reclama de succes. Acum, Dacia sorry!

(prima e varianta adevarata)


parodia

Winter Rally Dunlop 2011



Winter Rally Dunlop, organizat in perioada 25-26 februarie 2011 la Odorheiu Secuiesc, va fi urmat - duminica 27 februarie - de competitia “Ice Cup”, deschisa amatorilor.
"Ice Cup" se va desfasura doar pe gheata lacului de acumulare Zetea (DJ 138 - 25km de Odorheiu Secuiesc) si este deschisa tuturor amatorilor de sport cu motor care detin un autoturism, motocicleta, quad, etc.

Doritorii se pot inscrie doar in locatia de concurs - Lacul de acumulare Zetea, duminica 27 februarie, in intervalul orar 07 :00 – 10 :30.
Startul competitie este programat de la ora 11 :00 si va fi precedat de trei treceri – pentru recunoastere.

Autoturismele participante vor fi impartite in patru grupe in functie de tractiune si de echiparea cu anvelope dupa cum urmeaza :
I. Tractiune puntea fata(2WD) - anvelope cu cuie*
II. Tractiune 4x4 (4WD) – anvelope cu cuie
III. Tractiune puntea fata(2WD) - anvelope de iarna*
IV. Tractiune 4x4(4WD) – anvelope de iarna

sâmbătă, 19 februarie 2011

Logan Lowrider - Low is a lifestyle

Astazi am sa-l prezint pe Alin ,are 20 de ani ,este din Craiova si are o Dacia Logan.Desi o are de vreo 2 ani, in primul am nu a schimbat mai nimic la ea,era clasa a 12-a;bacalaureat,facultati..deabia dupa ce a terminat cu ele a zis sa se apuce de infrumusetat bineinteles la insistentele lu` silviu (anonimboy;KYD). Si a durat ceva timp pana sa o aduca in starea de tuning de acum ,apoximativ 1 an...
A schimbat o gramada de lucruri pe la ea cum ar fi ,sistemul audio,jante,bodykit,faruri,suspensie etc dar inca mai are de lucru deoarece acum sunt in stadiul de finisare.
Mai trebuie spus ca masina a aparut si pe topicul celor de la StanceWorks.










miercuri, 16 februarie 2011

CTP intodeauna fan DACIA

Intr-un interviu acordat săptămânalului Kamikaze, Cristian Tudor Popescu vorbeşte despre masinile lui,Dacia.



"Am mai condus o Dacia break, 2.000 şi ceva de kilometri, din Iordania pînă-n Bucureşti, cînd se retrăgea Ambasada română în ’90 din Kuweit. În Amman aveau lipsă un şofer. Ambasadorul mi-a spus să vin cu ei. Aveau un mic convoi de maşini Dacia. Am fost de acord. Nu condusesem pînă atunci decît de vreo patru-cinci ori prin circulaţia sătească din România. Am slăbit cinci kilograme. Am mai condus un Cielo. În Israel, am condus un Nissan Terrano în deşert. Eu mă simt foarte bine cu Dacia. Mă deranjează geamurile electrice. Asta mă stresează. Am uneori pulsiuni de claustrofobie care alternează cu unele de agorafobie. Îmi dau o stare de linişte scripeţii de la Dacia cu care dau geamul sus sau jos", spune CTP în Kamikaze.


„Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să am mai mult decît îmi trebuie. Aş putea să îmi cumpăr o maşină de 25.000 acum, pot să mi-o iau. M-am întîlnit recent cu Alexandru Mironov. Am fost la o aniversare împreună. Cînd să plecăm de acolo, Mironov mă roagă să-l duc şi pe el. Îi zic: «Dom’le, dar o să fie greu. E o Dacia». «Lasă, dom’le, ce, eu sînt Patriciu?! ştiu ce e aia Dacia.» Ne ducem la maşină. Geamurile îngheţate faţă-spate, nu se vedea nimic. Scot ghearele de diavol şi îi zic: «Domnu’ Mironov, hai să trecem la treabă». Mironov zice: «Dar nu porniţi dezaburirea, firul ăla electric?». «Dom’le, nu merge! Dăm la şpaclu, faţă-spate… Pînă cînd începe să se vază ceva şi ne băgăm în maşină.» Mironov: «Dar nu daţi drumul la căldură? Ca să vină pe parbriz». Zic: «Nu merge, a mers pînă acum două săptămîni, acum nu ştiu ce are». Zice Mironov: «Dar frînele vă merg?» «Astea sînt bune. Motorul e bun, electricele au început să mă lase.» Închipuiţi-vă: am mers noaptea, la marginea Bucureştiului, şi eu şi domnul Mironov, frecînd cu mîna geamul din faţă, să nu se aburească, mai ales că mai şi îngheţa. Pînă la urmă m-a întrebat dacă sînt masochist.“, a mai povestit CTP pentru Kamikaze.

marți, 15 februarie 2011

Prima etapa de RC DRIFT & RC CRAWLING in 2011


Prima etapa pe anul 2011 al Campionatului National Privat de Rc DRIFT & RC CRAWLING organizat in exclusivitate de Hpi-Racing Romania!!!!

Mai jos oferim prezentarea evenimentului, alaturi de etapele de concurs:

DATA: 26 - 27 Februarie 2011
LOCATIE : IULIUS MALL CLUJ NAPOCA (parter langa fantana arteziana)
ORGANIZATOR : www .HPI-RACING. RO (Ioan Pugna & Andrei Suciu)


Prezentarea Evenimentului

In 26-27 februarie 2011, echipa Hpi Racing Romania , impreuna cu partenerii si prietenii, va aduce al 4-lea eveniment de RC DRIFT organizat in Romania, alaturi de o premiera, primul concurs de RC CRAWLING din Romania.
Prin acest gen de evenimente , incercam sa aducem la un loc pasionatii de automodelism din Romania, de asemenea incercam sa prezentam publicului larg acest gen de concursuri.
Evenimentul va fi impartit in 2 concursuri distincte pe perioada a 2 zile: RC DRIFT si RC CRAWLING.
Concursul de RC DRIFT consta in parcurgerea unui traseu complex de drift realizat in incinta Iulius Mall si se va desfasura pe 2 etape, antrenamente si calificari (Sambata) si finale (Duminica).
Concursul de RC Crawling , in premiera pentru Romania va consta in parcurgerea unui circuit tehnic, construit special pentru acest gen de competitii,traseu format din multiple suprafete de rulare (pamant, noroi,bolovani,pietris,nisip,butuci de lemn, etc), intr-un timp cat mai scurt contra cronometru.
Firma noastra a mai organizat acest gen de concursuri in cadrul mai multor evenimente cum sunt
Napoca Motor Days care s-a desfăşurat în Cluj-Napoca la Expo Transilvania în 30 Octombrie – 1Noiembrie 2009, unde au fost prezenţi peste 33 de concurenti şi in Oradea în incinta Era Shopping Park între 12 şi 13 decembrie 2009.
De asemenea anul 2010 a venit cu o colaborare cu Iulius Mall Cluj-Napoca, locatie unde in data de 12-13 iunie 2010 am organizat cel mai de succes eveniment de RC DRIFT,unde au avut 35 de participanti si peste 3000 de vizitatori pe parcursul a celor 2 zile de concurs.

Monovolumul Dacia ar putea primi numele de Popster

Potrivit publicaţiei franceze Automobile Magazine, primul monovolum din istoria Dacia ar putea primi numele Popster în versiunea sa de serie, care va apărea pe piaţă în anul 2012.



Aceeaşi sursă susţine că MPV-ul românesc, care în prezent este cunoscut sub numele de cod J92, ar va intra în segmentul monovolumelor compacte, unde va rivaliza cu modele consacrate precum Opel Zafira, Ford C-Max, Citroen C4 Picasso şi Renault Scenic.

Ziariştii de la Automobile Magazine au aflat că viitorul monovolum Dacia va avea o lungime de aproximativ 4,5 metri, va avea un al treilea geam lateral pătrat, uşi laterale posterioare batante, iar la interior va oferi pasagerilor săi şapte locuri.

Dincolo de toate aceste detalii, Popster se va distinge prin preţul său, care se va situa undeva în jur de 14.800 de euro. Asta înseamnă că modelul Dacia va fi cu circa 6.000 de euro mai ieftin decât un Renault Scenic în varianta entry-level.

Alături de monovolum, constructorul autohton va lansa în cursul anului viitor şi o nouă utilitară, cunoscută astăzi sub numele de cod K67.

Conform informaţiilor oferite de Automobile Magazine, aceasta va avea uşi laterale glisante, iar hayonul va fi transformat în două uşi în genul celor de pe Logan MCV.

luni, 14 februarie 2011

Alain Prost termina pe locul 2 cu Duster in Trofeul Andros

Ghinion pentru Alain Prost in ultima etapa a Trofeului Andros 2010-2011: vremea calda de la Lans en Vercors i-a luat prin surprindere pe inginerii echipei Dacia Duster Glace, care nu au reusit sa-i adapteze masina la conditiile mai proaste ale pistei de gheata, motiv pentru care Prost a avut o prima cursa de calificari dezastruoasa, clasandu-se pe locul 12 si pierzand astfel prea multe puncte pentru a putea recupera.



Desi in a doua cursa de calificari Prost s-a clasat pe 4, el n-a putut participa decat la o singura finala din doua posibile, unde a luat locul 3, iesind astfel din cursa pentru titlu, desi la inceputul etapei avea 3 puncte avans si dominase pe tot parcursul acestui sezon de Trofeul Andros.

Principalul sau concurent, Jean-Philippe Dayraut, a castigat astfel Trofeul Andros 2010-2011, la bordul unui BMW Seria 1, cu 843 de puncte, urmat de Alain Prost cu 823 de puncte si de Franck Lagorce, pe Skoda Fabia, cu 812 puncte. Asadar, este al doilea an in care Dacia participa cu Dusterul de 350CP in aceasta cursa pe gheata si in care termina pe pozitia secunda in clasamentul general.

Echipa franceza a depus eforturi colosale, avand in vedere ca are o singura masina si un singur pilot in aceasta competitie, in timp ce toate celelalte echipe au cel putin 2 masini, fapt care le ajuta sa cunoasca dinainte parametrii optimi ai cursei, 'secunzii' din fiecare echipa intrand primii pe pista. Acest lucru i-a lipsit cel mai mult lui Alain Prost, care declara la finalul etapei ca pentru anul viitor se doreste atat o continuare a participarii Dacia in acest Trofeu, dar cu conditia implicarii mai puternice, eventual prin adaugarea unei noi masini.

Pentru a ne da seama cu cine are de-a face Prost, fost campion mondial de Formula 1, trebuie mentionat ca Dayraut participa de 15 ani in competitii pe gheata, cu aceeasi echipa, cu aceiasi ingineri si cu rezultate pe masura. Pentru fanii marcii romanesti, o veste buna totusi: e foarte posibil ca insusi Dayraut sa participe la cursa de la Pike's Peak de anul acesta, la volanul unui Duster de... 850CP!

Ramane asadar de vazut daca oficialii Dacia vor scoate pe piata o serie speciala de Duster Andros Trophy, asa cum mentionasera ca vor face daca Prost castiga anul acesta Trofeul. In ciuda locului 2 obtinut, Prost a dominat totusi intreaga competitie de anul acesta, pierzand, cum s-ar spune, pe ultima turnanta.

via: drive-test.ro

duminică, 13 februarie 2011

Dacia Duster cel mai vandut SUV in 2010

Dacia Duster, Volkswagen Tiguan si Ford Kuga sunt cele mai vandute autoturisme din clasa SUV in 2010, modelul romanesc dominand detasat segmentul, cu o cota de piata de aproape 40%, reiese din datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA). Vanzarile de masini de teren sau SUV (Sport Utility Vehicle) au crescut anul trecut cu 21%, la 12.256 unitati, evolutie datorata intrarii pe piata a modelului Duster, scrie Mediafax.



Primul SUV al Dacia este urmat in clasament de Volkswagen Tiguan, care detinea anul trecut 6% dintr-o piata de 12.256 de vehicule in 2010.

Modelul german a urcat o pozitie in topul masinilor de teren, al carui loc trei este ocupat de Ford Kuga, care, cu aproape 5% din piata a avansat doua pozitii.

Locul patru este ocupat de Hyundai ix35 (4% cota de piata), model lansat in 2010.

Urmatoarele pozitii au revenit modelelor BMW X5, in urcare trei locuri, Volkswagen Touareg, in urcare cu o pozitie, si BMW X6, model nou intrat in top zece.

De asemenea, Audi Q5, ocupantul locului opt este un model nou intrat in clasament, urmat de Hyundai Santa Fe, care a coborat opt pozitii, si Honda CR-V, alt vehicul nou intrat in top zece, pe care il si inchide.

sâmbătă, 12 februarie 2011

Remember: Dacia Logan Steppe Concept

În 2006, Dacia se prezenta la Salonul Auto de la Geneva cu primul concept din istoria mărcii, Logan Steppe era un station wagon cu un aspect de SUV avea roți de 17', bare parașoc masive și scut protector cu inserții metalice. Farurile moderne cu leduri îi ofereau modelului un aspect modern. La interior modelul dispunea de ecrane LCD montate în tetiere și de un ecran de dimensiuni mari montat în ușa de la portbagaj, iar în spatele volanului cu 4 brațe se disting contoarele de bord luminate cu diode.



vineri, 11 februarie 2011

Programul Rabla 2011 va incepe de la mijlocul lunii martie

Programul Rabla 2011 va incepe de la mijlocul lunii martie si va respecta intocmai regulile din anul anterior. Pentru casarea unui autoturism vechi se va acorda o prima de 3.800 lei.

La fel ca in 2010, si anul acesta persoanele care doresc sa achizitioneze o masina noua vor putea beneficia de o reducere echivalenta a trei prime de casare.
“Nu schimbam regulile unui program care si-a dovedit eficacitatea. Sper ca in jurul datei de 18 sau 20 martie oamenii sa poata sa inceapa sa mearga sa isi caseze masinile vechi”, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor.

Ministrul nu a precizat exact care sunt fondurile alocate in 2011 pentru program, insa, in total, Ministerul Mediului beneficiaza de fonduri de 1 miliard de euro pentru investitii in programe verzi, precum programul Rabla sau Casa Verde.

Anul trecut, prin programul Rabla au fost casate aproape 190.000 de masini vechi si au fost achizitionate 63.000 de masini noi.

Dacia prezintă un nou concept la Geneva

Cel mai probabil conceptul viitorului monovolum va fi prezentat în cadrul ediţiei de anul acesta a Salonului Auto de la Geneva de luna viitoare, iar versiunea de serie peste un an, după modelul lansării lui SUV-ului Duster.Altii speculeaza ca ar putea fi vorba de un model SPORT.



Potrivit presei internaţionale viitorul monovolum Dacia va avea un preţ de pornire de aproximativ 13.000 de euro, adică cu aproape 3.000 de euro mai mult decât Duster. Gama motorizărilor va fi cel mai probabil alcătuită din dieselul de 1,5 litri dCi de 90 respectiv 110 CP şi motoarele pe benzină de 1,6 litri 105 CP şi cel de 1,2 litri supraalimentat de 100 CP.

În acelaşi timp, unul dintre modelele-cheie care va susţine expansiunea în afara Europei va fi Duster, SUV-ul urmând să fie asamblat inclusiv în India.

Logan RS by Patrick Kirfel

Patrick Kirfel, este pasionat de pilotaj si de tuning si detine un centru de vanzare a modelelor Renault si Dacia in Germania.

Site-ul revistei germane Auto Bild a publicat un articol , având ca subiect Dacia Logan 2,0 RS de 200 CP. Nu este vorba de o versiune de rally, ci de o maşină de serie "îmbogăţită" cu elemente de la Clio Sport. Tuningul făcut Bernd Hütter in colaborare cu Patrick Kirfel si se rezumă la grupul motopropulsor.

Motorul care echipează versiunea de serie Clio Sport dezvoltă o putere de 179 CP. Pentru a-i ridica puterea la aproape 200 CP au fost montate un filtru de aer şi un sistem de evacuare sport siun nou chiptuning. Pe lângă propulsor, inginerii au mai înlocuit şi cutia de viteze cu una secvenţială cu şase trepte, de asemenea împrumutată de pe Clio Sport. Graţie acestor modificări, Dacia Logan 2,0 RS este capabilă să atingă o viteză de top de 210 km/h!

- scaunele Recaro prevazute cu centuri de siguranta cu prindere in sase puncte si
- volanul sport de dimensiuni mici
- cilindree de 2.0 litri si vine direct de pe Clio RS
- 1135 de kilograme
- 0 la 100 km/h in 7.8 secunde si la o viteza maxima de 200 km/h.
- sistemul de suspensii a fost modificat
- garda la sol a fost coborata
- jantele de 15 inch



Dacia Duster castiga AUTOVOT 2011

Dacia Duster este primul model românesc care se impune în cei cinci ani de existenţă a competiţiei AUTOVOT .



A cincea ediţie a celui mai important concurs de tip Maşina Anului din internetul românesc a ajuns la final. Publicul din România a ales cele mai apreciate maşini lansate în România în cursul anului anterior. În urma celor trei săptămâni deschise votului în ediţia 2011 a concursului Autovot, 5432 de fani ai paginii oficiale Automarket.ro de pe Facebook au decis: Dacia Duster este Marele Câştigător Autovot 2011!
AUTOVOT 2011 este primul top auto din România construit integral de public şi cuprinde trei categorii:GENERAL (Maşina Autovot 2010), BEST DESIGN (Design) şi BEST BUY (Raport calitate-preţ). În competiţia de anul acesta au participat 36 de modele lansate în România în cursul anului 2010.

Fiecare clasare a unui model auto pe prima poziţie în preferinţele unui votant, indiferent de categorie, i-a adus acestuia trei puncte. Locul al doilea a însemnat două puncte, iar locul al treilea - un punct.
MAŞINILE CÂŞTIGĂTOARE

Dacia Duster, marele câştigător al concursului Autovot 2011, a primit în total 5625 de puncte. Victoria la general s-a datorat mai ales faptului că Dacia Duster a câştigat la diferenţă mare categoria Best Buy (Raport Calitate/Preţ). Modelul românesc a primit 4641 de puncte, dublu faţă deVolkswagen Passat (locul al doilea – 2285 de puncte) şi mai mult decât triplu faţă de BMW Seria 5 (locul al treilea – 1430 de puncte).

sursa: automarket.ro

joi, 10 februarie 2011

Dacia anunta introducerea Daytime Running Lights - DRL

Noile modele Dacia vor dispune de un sistem de lumini speciale pentru circulaţia pe timp de zi (Daytime Running Lights - DRL), ca urmare a unei decizii a Comisiei Europene aplicabilă constructorilor auto începând cu acestă săptămână.



"Modelele Dacia comercializate în prezent nu sunt echipate cu dispozitive de tipul DRL", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Automobile Dacia.

Ei au adăugat că modelele următoare vor avea în dotare acest sistem destinat luminării pe timp de zi.

Conform unui regulament al Comisiei Europene , intrat în vigoare luni, 7 februarie 2011, luminile speciale de tip DRL sunt obligatorii în cazul noilor vehicule, care nu au fost încă omologate. În cazul vehiculelor aflate deja în circulaţie, sistemele de lumini necesare circulaţiei pe timp de zi sunt opţionale.

Sistemele DRL pot fi, în funcţie de specificaţiile constructorului auto, sub forma unui ansamblu de LED-uri sau faruri cu intensitatea luminii prereglată sau reglabilă, amplasate în zona farurilor vehiculului.

Luminile pentru circulaţia pe timp de zi sunt elemente de iluminat speciale care intră în funcţiune odată cu pornirea motorului şi au ca rol îmbunătăţirea siguranţei în circulaţie prin creşterea vizibilităţii autovehiculelor, se arată într-un comunicat al CE.

DRL-urile au un consum de energie mai redus decât dispozitivele care asigură în prezent lumina de întâlnire a autovehiculelor. Echiparea cu lumini pentru circulaţia pe timp de zi va deveni obligatorie pentru camioane şi autobuze începând cu august 2012.

Video: Manolo are o Dacia 1300

Pe langa autografele fotbalistilor, pe batrana masina sunt si alti spanioli ale caror nume merita sa stea pe Dacie: Fernando Alonso si Rafael Nadal.

"Cu aceasta masina vreau sa merg sa vad cum vom castiga Campionatul European din 2012", spune Manolo, fanaticul suporter care face senzatie la meciurile Spaniei.


www.Sport.ro

Dacia Logan D1A are 223 CP


Dacia Logan D1A dezvoltă 223 CP la doar 950 kg cu tot cu pilot şi aleargă în campionatul de RallyCross al Franţei.

În Franţa Dacia Logan a depăşit faza competiţiilor monomarcă şi astfel a apărut acest model Dacia Logan D1A, destinat competiţiei de Rallycross din Hexagon. Dezvoltat de cei de la Olymeca, Logan D1A este animat de propulsorul de 2 litri de Megane, dar care după tratamente intensive dezvoltă acum 223 CP . Puterea este transmisă roţilor faţă prin intermediul unei cutii de viteze secvenţiale cu 6 rapoarte. Greutatea sa este de doar 950 kg şi mai beneficiază şi de un diferenţial autoblocant, rezultând un mic bolid pentru spectaculoasele curse.


miercuri, 9 februarie 2011

Dacia Duster a fost votata modelul AUTOBEST 2011


Autobest a marcat implinirea a 10 ani de existenta prin gala de decernare a Premiilor Autobest, ce a avut loc in data de 4 februarie 2011. Evenimentul a reunit peste 100 de reprezentanti de top ai industriei auto. Cel mai important premiu al galei, Autobest 2011, castigat de Dacia Duster, a fost decernat Presedintelui Consiliului de Administratie Dacia, Jacques Chauvet.

Dacia Duster a fost votata modelul AUTOBEST 2011, cu un total de 863 puncte, surclasand Opel Meriva (822 puncte), model aflat pe locul al doilea. Juriul a fost format din jurnalisti auto din 15 tari europene, iar 10 din cei 15 membri ai juriului au votat modelul Duster castigator.


La acceptarea premiului, Jacques Chauvet, Presedinte al Consilului de Administratie Dacia si Director al regiunii Euromed, a declarat: “Premiul Autobest ofera recunoastere unui model care a devenit succes in doar cateva luni de la lansare. Duster reprezinta un succes atat pentru Dacia, cat si pentru Renault, dar si pentru Romania, deoarece Dacia Duster va fi unul dintre cei mai buni ambasadori ai sai in intreaga lume. Cu peste 100.000 de comenzi facute in mai putin de noua luni, Duster s-a transformat intr-un fenomen, atingand pozitii de top in cifrele de vanzari de pe cele mai pretentioase piete ca, de exemplu, Germania, Franta si Italia, dar si in Turcia, Polonia si Republica Ceha. Dacia a devenit mandria clientilor nostri si un simbol al atitudinii SMART BUY.”


Presedintele Autobest, Ilia Seliktar considera ca Duster este castigatorul asteptat al premiului Autobest 2011. ”Duster revolutioneaza segmentul SUV-urilor, promovand un spirit democratic intr-o liga foarte scumpa. Suntem cu totii de acord ca Duster merita cu prisosinta acest premiu”, a precizat jurnalistul bulgar.


Premiul Autobest a fost anuntat la sfarsitul anului 2010, iar, potrivit traditiei, ceremonia de decernare a premiului se desfasoara in tari diferite.

via: daciagroup

Alain Prost si Dacia, la un pas de titlu in Trofeul Andros

In acest weekend (12-13 februarie 2011), in statiunea franceza Lans en Vercors se va desfasura ultima etapa a Trofeului Andros, competitia in care se infrunta replici de sute de cai putere ale principalelor masini de volum: Dacia Duster, Skoda Fabia, BMW Seria 1, Fiat Grande Punto, Renault Clio III, Toyota Auris si altele, toate avand in comun cu versiunile de strada doar forma caroseriei si unele elemente din platforma, dar fiind special adaptate mersului in viteza si drift pe gheata. Dacia Duster de 350CP pilotata de Alain Prost ocupa primul loc in clasamentul general in urma celor 6 etape disputate pana acum, Prost aflandu-se insa la o distanta de doar 3 puncte in fata celui de-al doilea clasat, Jean-Philippe Dayraut, care concureaza pe un BMW Seria 1. Acesta este de altfel campionul din 2009 si 2010, iar apropierea sa fata de fostul multiplu campion mondial de Formula 1 va face ca etapa din Lans en Vercors sa fie una si mai palpitanta.

Dacia Logan creste cu 58 % la vanzari in Rusia

Vânzările Logan au crescut în Rusia la 4.900 unităţi, în ianuarie, comparativ cu 3.092 unităţi, cât avea anul trecut în aceeaşi perioadă.



Loganul a revenit pe poziţia a cincea în topul celor mai bine vândute mărci, de pe locul şase ocupat la sfârşitul anului trecut, arată un comunicat al Comisiei Constructorilor Auto din cadrul Asociaţiei Companiilor Europene în Federaţia Rusă, informează Mediafax.

Dacia Sandero, lansat în Rusia anul trecut, a înregistrat în ianuarie vânzări de 1970 de unităţi şi s-a plasat pe poziţia 15 dintr-un total de 25 de mărci. Vânzările totale de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare sub brandul Renault au urcat cu 115%, de la 3.631 unităţi la 7.810 unităţi.

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 17% anul trecut, de la 53.869 la 62.826 unităţi, de aproape două ori mai lent decât piaţa auto, care a urcat cu 30%, de la 1,46 milioane la 1,9 milioane de maşini.

marți, 8 februarie 2011

Dacia 1300 by GRIGO

Astazi a sosit vremea sa va prezint un alt pasionat si indragostit la culme de Renault 12 - Dacia 1300 frantuzoaica, 1300 romaneasca,1310,1400 si 1410 (toate modelele)!Se numeste Dumitru Grigore si iubeste enorm de mult aceste masini si este din Constanta !!! Si mai sunt destui oameni in lume si la noi in tara pasionati si indragostiti la culme de aceste masini minunate ! Chiar ma bucura asta ! Jos palaria ! Trebuie sa mai spun ca a cumparat masina de la un batranel cu suma de 17 milioane si ca este un model fabricat in 1980.
Va las in compania acestor superbe imagini care spun mai mult decat o mie de cuvinte.








foto: MostWanted, LKS, FastMetals