joi, 21 octombrie 2010

Seria limitata Dacia Sandero Orange

Dacia Sandero Orange a fost lansata miercuri, 20 octombrie, de Ela si Liviu, prezentatorii emisiunii Vizor Monden de pe TVR1, impreuna cu Skypici, cel mai cunoscut free-runner din Romania. Evenimentul a avut loc la Orange concept store (Calea Victoriei nr. 41, Bucuresti), cu participarea reprezentantilor Dacia si Orange Romania.



Lider in clasamentul vanzarilor din Romania in categoria sa, modelul Dacia Sandero beneficiaza, din aceasta toamna, de o noua serie limitata, cu un look modern si distinctiv si un pachet de echipamente axat pe conectivitate.
Editia limitata Sandero Orange afiseaza un design atragator, accentuat de blocurile optice fata pe fond negru, de ornamentul negru cu insertii portocalii de pe stalpul central si, nu in ultimul rand, de sticker-ul Orange de pe hayon. Toate aceste elemente de design sunt puse in valoare de cele doua nuante metalizate disponibile: Noir Nacre si Gris Platine.



La interior se remarca tapiteria speciala, de culoare neagra, cu insertii portocalii, tetierele specifice, covorasele personalizate si aspectul "black shiny" al consolei centrale si al conturului aeratoarelor.
Perfect adaptata pentru cei care prefera ritmul alert al orasului, Dacia Sandero le ofera acum clientilor posibilitatea de a fi in permanenta conectati la reteaua lor de prieteni si de a asculta muzica preferata datorita unor echipamente inedite. Acestea cuprind un radio CD MP3 cu satelit de comanda pe volan si priza Jack si un pachet special alcatuit din:
- telefonul Orange Boston cu touch screen, Wi-Fi, camera foto de 5 mpx si aplicatia GPS Google Maps preinstalata
- cartela SIM Orange PrePay
- cablu audio multifunctional
- incarcator auto
- suport de telefon pentru parbriz
- card de memorie MicroSD de 2 GB
Disponibila in varianta de motorizare 1.2 16V 75 CP Euro 5, Dacia Sandero Orange este echipata in serie cu aer conditionat, ABS cu EBV si asistenta la franarea de urgenta, centuri de siguranta personalizate si airbag frontal pentru sofer si pasager. In plus, este oferita o carcasa specifica pentru cheia de contact.

Comenzile pentru noua serie limitata vor fi preluate in intreaga retea autorizata Dacia incepand de joi, 21 octombrie, la pretul de numai 9 200 Euro (cu TVA inclus).

Sursa: Dacia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu