vineri, 9 iulie 2010

Dacia Duster cu bioetanol


Clienţii Dacia din Franţa vor putea comanda versiunea 4x2 a lui Duster alături de două noi motorizări Euro 5. Cele două motoare sunt 1.6 16v de 105 CP şi 1.5 dCi de 90 CP. Unitatea otto poate fi alimentată atât cu benzină cu cifra octanică mai mare sau egală cu 95, cât şi cu bioetanol E85. Motorul diesel de 90 CP este echipat cu un filtru de particule şi înlocuieşte versiunea de 85 CP a lui Duster.

Versiunea 1.5 dCi de 90 CP a lui Duster emite doar 130 grame de CO2 per kilometru şi are un consum mediu de 5 litri la sută. Filtrul de particule al acestui motor se regenerează automat, fără să fie nevoie de intervenţia utilizatorului sau a unui mecanic. Versiunea de echipare Ambiance a lui Duster 4x2 dCi 90 CP pleacă de la 14.700 de euro în Franţa, în timp ce vârful gamei echipat cu acest motor – versiunea de echipare Prestige – pleacă de la 16.700 de euro.

În versiunea 1.6 16V E85, Duster emite doar 160 grame de CO2 per kilometru cu bioetanol E85 şi 165 grame CO2 per kilometru cu benzină. Unitatea este flexibilă şi poate să funcţioneze fie cu etanol E85, fie cu benzină, fară nicio diferenţa în funcţionarea motorului. Utilizarea combustibilului E85 este extrem de atractivă în Franţa, deoarece un litru de E85 costă, în medie, 0.86 euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu