duminică, 26 septembrie 2010

Finala Rompetrol Racing Challenge 2010

Dupa cum am promis revin cu filmul finalei RRC de la Baneasa.
Dupa ce o vara intreaga ne-a injectat adrenalina Rompetrol Racing Challenge şi-a desemnat azi campionul si a Eliberat Pilotul !



Grupul Rompetrol împreună cu Napoca Rally Academy au dat startul în Marea Finală Rompetrol Racing Challenge, competiţie al cărei câştigător va deveni pilot profesionist în Campionatul Naţional de Raliuri 2011.

Marea Finală s-a desfăşurat sâmbătă, 25 septembrie, în Bucureşti, la Băneasa Shopping City şi a aliniat la start 10 concurenţi: câte trei finalişti ai etapelor de la Constanţa, Cluj şi Timişoara, şi câştigătorul „wild-card-ului” Rompetrol Racing Challenge, acesta din urmă fiind ales în baza criteriilor de performanţă şi standardelor competiţionale: film de calificare în competiţie, rezultate în urma testărilor psihologice şi de îndemânare, performanţă pe circuit. Prin prisma criteriilor enumerate, wild card-ul a revenit concurentului care a fost cel mai aproape de calificarea în Finală.

Competitorii au trecut printr-o serie de probe în cadrul Marii Finale, miza fiind un pachet de sponsorizare pentru Campionatul Naţional de Raliuri (CNR) 2011, care include maşina oficială de raliu, echipamentul, coordonarea, instruirea şi cursurile de pilotaj aferente, premiu oferit de Grupul Rompetrol şi Napoca Rally Academy.

„Marea Finală a Rompetrol Racing Challenge reprezintă pentru noi oportunitatea de a arăta publicului pasionat de motorsport din România că astfel de iniţiative se pot întâmpla şi pot fi realizate la un nivel foarte înalt. Rompetrol Racing Challenge este unică prin prisma standardelor competiţionale impuse dar şi a premiului oferit, care va schimba viaţa câştigătorului: un loc de pilot în Campionatul Naţional de Raliuri 2011. După rezultatele înregistrate până acum, suntem încrezători că anul viitor vom avea un pilot veritabil, simbol al acestei competiţii, care ne va reprezenta în CNR 2011”, a declarat Petrian Rădulescu, director marketing Rompetrol Downstream.

Finala Rompetrol Racing Challenge i-a adus la linia de start pe :

Alin Plesa Petringenar – 20 ani, Alba Iulia
Cristi Cotan – 24 ani, Bucuresti
Cristi Rus – 27 ani, Sibiu
Florin Petrisor – 36 ani, Cluj
George Bartha – 27 ani, Timisoara
Liviu Cana – 20 ani, Campulung Muscel
Mihai Draghici – 30 ani, Bucuresti
Ovidiu Almasa – 25 ani, Timisoara
Raul Badiu – 18 ani, Sibiu
Vlad Bunescu – 26 ani, Timisoara

“Am încercat să stabilim criterii de selecţie riguroase iar acest lucru ne-a condus în Marea Finală cu 10 concurenţi pasionaţi, hotărâţi, talentaţi şi care întrunesc toate condiţiile pentru a fi campioni. Apreciez evoluţia lor, felul cum şi-au asumat această provocare, felul în care şi-au însuşit antrenamentul primit şi modul în care au reuşit să fuzioneze cu întreaga echipă. Sunt 10 oameni cu mult talent, care pornesc cu şanse egale, iar oricare dintre ei poate urca pe podiumul Finalei”, a spus Bogdan Marişca, membru Napoca Rally Academy şi partener al Rompetrol Racing Challenge.

Cei 10 finalisti au parcurs initial cate doua manse insumand cate doua ture de circuit pentru fiecare mansa . La finalul acestora , ultimii doi au parasit competitia . Finala a continuat in sistem eliminatoriu cu patru dueluri directe in sferturi , castigatorii acestora urmand sa se califice in semifinale , dupa ce isi invingeau adversarul direct in doua din cate trei manse .
Lupta in semifinale s-a dat intre Florin Petrisor si Cristi Cotan , a doua pereche fiind formata din Gigi Bartha si Cristi Rus . La capatul acestora , in marea finala s-au calificat Florin Petrisor si Cristi Rus .

Finala a avut o desfasurare demna de un asemenea eveniment , marele castigator urmand sa se stabileasca in urma castigarii a trei din cele cinci manse pe care le-au avut de parcurs. Dupa patru dueluri scorul era perfect egal intre cei doi, fiecare adjudecandu-si cate doua manse . La capatul ultimelor doua ture de circuit parcurse in finala Rompetrol Racing Challenge , marele castigator este CRISTI RUS .



Cristian Rus : “Rompetrol Racing Challenge mi-a aratat ce inseamna raliurile si mi-a demonstrat ca nu stiam nimic inainte”, spune Cristian, din ce in ce mai constient ca viata de pilot, aparent simpla, implica foarte multa munca.

Este din Sibiu, are 28 de ani si s-a calificat la Cluj, desi a participat si la Timisoara. Pentru Cristian, cuvantul “racing” inseamna limita si cat de aproape te poti apropia de ea fara sa o depasesti. In aceasta competitie a mizat pe calitati precum rapiditatea de a invata si capacitatea de a se corecta singur. In plus, se declara cel mai aprig critic al sau.

Cristian este unul dintre cei mai buni jucatori de pilotaj pe simulatoare auto si a ocupat locuri fruntase la competitii internationale. Crede ca acest lucru l-a ajutat sa inteleaga ce este competitia si sa ia lucrurile foarte in serios, chiar daca circuitul era intr-un mediu virtual.



Prin participarea la Rompetrol Racing Challenge si-a propus pe de o parte sa demonstreze ca poate fi un campion si la volanul unei masini adevarate si pe de alta parte, sa faca un pas inainte in cariera de pilot profesionist pe care si-o doreste de foarte mult timp.

Peste 600 de concurenţi au intrat în competiţie cu filme cu o durată de maxim 30 de secunde în care au vorbit despre pasiunea lor pentru pilotajul sportiv cu scopul a convinge juriul că merită să intre în competiţie. În fiecare etapă locală la Constanţa (7 august), Timişoara (21 august) şi Cluj (11 septembrie), câte 30 de concurenţi au trecut prin evaluări şi testări, pentru ca în final doar 10 să intre pe fiecare circuit. Cei mai buni s-au calificat in Marea Finală, iar un al 10-lea concurent a primit wild-card-ul competiţiei.

Săptămâna aceasta, toţi cei 10 finalişti Rompetrol Racing Challenge 2010 au participat într-un cantonament la Cluj, pentru antrenamente intensive cu piloţii de la Napoca Rally Academy.
Acum la final trebuie sa felicit oreganizatorii si participantii si multumim pentru show.
ROMPETROL promite si pentru la anul(2011) un asemenea concurs care se vrea de si mai mare anvergura !

via; motosportnews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu