duminică, 6 iunie 2010

Tuning Show Alba Iulia - Overview


Revin cu alte stiri,peste 70 de maşini tunate sunt expuse la Alba Mall în cadrul unui show auto.
73 de maşini tunate, din toată ţara, expuse ieri si astăzi la Alba Mall. Show-ul auto se va încheia astazi, 6 iunie, la ora 16.00 când maşinile vor fi premiate în cadrul a cinci secţiuni: best exterior, best interior, best customer, best paint, best autohtonă şi best care of the show. Câştigătorii vor primi diplome şi premii.

58 de maşini tunate, din Piteşti, Bucureşti, Sibiu, Cluj Napoca, Reşiţa, Turda, Timişoara, Arad, Târgu Mureş şi Alba Iulia vor concura pentru una sau mai multe secţiuni ale concursului organizat în cadrul show-ului auto. Banii investiţi în astfel de "bijuterii" sunt de ordinul miilor de euro, sume la care de multe ori pasionaţii preferă să nici nu se gândească. "Dacă aş sta să mă gândesc cât am investit în maşină nu mi-ar face bine la sănătate. Orice pasionat de tuning investeşte ficeare bănuţ în maşină“, a afirmat Laura Enache, posesoarea unui BMW tunat şi organizator al evenimentului.

Promovare şi spectacol
Evenimentul a fost gândit şi aplicat sub egida Clubului de Automobilism Sportiv Night Shadows, în parteneriat cu Open Times Advertising – Full Service Agency, şi Centrul Comercial Alba Mall.
Scopul show-lui este acela de a încuraja atât industria de profil cât şi ideea de spectacol. Show-ul auto vine în sprijinul dealerilor auto locali, dar şi a celorlalţi actori din acest domeniu (firme de transport, service-uri auto, firme de tuning), pentru a-şi promova într-un cadru adecvat produsele şi serviciile.
Evenimentul este organizat în premieră la Alba Iulia, iar participanţii vor primi diplome de participare.

2 comentarii:

  1. Doua zile minunate :) ... cine a avut ocazia sa vina sa vada Show-ul de la Alba Mall si nu a facut asta a pierdut ceva deosebit, nu pot descrie in cuvinte ce fain m-am simtit, dar pot spune ca am fost impresionat de acea organizare ireprosabila pe care am vazuto si am simtito in aceste 2 zile cat am fost acolo, de la inceput si pana la sfarsit...am vazut acolo o trupa minunata de pasionati care au facut posibil sa adune la un loc un numar mare de pasionati de masini din toata tara....
    ...Felicitari organizatorilor pt un asemenea Show!......Felicitari participantilor pt masinile deosebite pe care le-au adus acolo...Felicitari Alba Iulia!...

    Nelutzu / Resita

    RăspundețiȘtergere