sâmbătă, 29 octombrie 2011

Duster este campion la vanzari

Dacia a vândut de trei ori mai multe modele Duster în primele nouă luni ale anului, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.



Duster a înregistrat o evoluţie spectaculoasă, cu un avans al vânzărilor de peste trei ori, de la 36.444 unităţi în primele nouă luni ale anului trecut la 117.292 unităţi.

În septembrie, vânzările de autoturisme Dacia la nivel mondial au urcat cu 14%, de la 20.291 anul trecut la 23.195, ca urmare a dublării livrărilor de SUV-uri Duster, de la 5.817 la 11.322 unităţi.

Logan a înregistrat un declin uşor în septembrie, de la 6.927 autoturisme la 6.396 unităţi, în timp ce pentru Sandero declinul a fost mai mare, de 28%, de la 7.546 unităţi la 5.454 unităţi.

Anul trecut, vânzările Dacia au crescut cu 12%, de la 311.426 la 348.723 de autovehicule. Printre pieţele importante pentru Dacia se numără şi Spania, Italia sau ţările din nordul Africii, ca Algeria sau Marocul.

Grupul Renault a raportat venituri în creştere cu 8,7% la nouă luni, de la 28,38 miliarde de euro anul trecut la 30,8 miliarde de euro. În trimestrul al treilea, veniturile au crescut cu 12%, de la 8,7 miliarde de euro la 9,7 miliarde de euro.

via: money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu