joi, 5 august 2010

Sandero pe locul 6 in iulie in Franta


Dacia şi Volkswagen au fost singurii constructori străini care s-au infiltrat în primele 12 locuri ale clasamentului vânzărilor din iulie în Franţa.
Dacia Sandero este primul model străin din topul primelor zece cel mai bine vândute maşini din Franţa în luna iulie. În timp ce modelele indigene domină piaţa, doar Dacia şi Volkswagen au reuşit să se strecoare în top printre mărcile franţuzeşti. De data aceasta, Peugeot 207 este pe locul întâi la vânzări, urmat de Renault Clio şi Renault Megane 3. Pe locul patru vine noul Citroen C3, iar locul cinci este deţinut tot de un Renault, de data aceasta un Scenic 3.

Dacia Sandero vine pe locul şase cu 4.952 exemplare vândute în iulie în Franţa. Pe locul şapte vine tot un Renault, respectiv Twingo 2, vândut în 4.942 exemplare. Peugeot revine apare din nou în acest clasament pe locul 8, cu modelul 308. Volkswagen a ajuns în Top 10 la limită în luna iulie cu modelul Polo, vândut în 4.800 de exemplare în Franţa în decursul lunii precedente.

sursa: automarket

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu