duminică, 8 ianuarie 2012

Dacia Lodgy şi monovolumul Nissan Livina Geniss împart un design similar ?

Dacia Lodgy şi monovolumul Nissan Livina Geniss împart un design similar, aproape aceleaşi motorizări şi ambele sunt proiectate pentru a fi automobile accesibile. Potrivit comentariilor de pe site-ul american autoblog.com noul Lodgy nu este nimic altceva decât un Nissan Livina Geniss redesenat şi pe care s-a pus emblema Dacia.


În cadrul unui interviu acordat ZF de către Sorin Buşe, şeful Renault Technologie Roumanie, centrul tehnologic unde sunt proiectate automobilele din gama entry a Renault şi implicit şi modelele Dacia, declara că proiectul Lodgy a fost demarat înainte ca RTR să existe şi că centrul din România a contribuit cu mai puţin de 20% la proiect. Având în vedere faptul că RTR a avut o contribuţie din ce în ce mai mare la modelele nou lansate de către Dacia ajungând la 50% în cazul SUV-ului Duster, toată lumea se aştepta ca şi Lodgy să fie cel puţin 50% proiectat în România, mai ales în contextul în care este lansat la doi ani distanţă de Duster. Dar, dacă se analizează faptul că RTR a luat fiinţă în vara anului 2007, în timp ce Nissan Livina Geniss a fost lansat în vara anului 2006 în China pe o platformă comună a Alianţei Renault-Nissan. Astfel se poate explica de ce RTR a avut o contribuţie atât de redusă la proiectul Lodgy, platforma existând deja încă de acum aproape şase ani.

MPV-ul Nissan a fost lansat ca Livina în versiunea de cinci locuri şi Geniss în cea de şapte locuri, având o lungime mai mare. Gama motorizărilor modelului nipon include un motor pe benzină de 1,6 litri, dar şi unul de 1,5 litri - pentru Lodgy de asemenea ne aşteptăm să vedem aceleaşi motorizări ca şi pe Duster, adică 1,6 litri benzină şi 1,5 litri diesel. Primele pieţe pe care a fost lansat MPV-ul Nissan a fost China, Indonezia, Malaezia, Philipine, pentru ca în 2009 să intre în producţie al uzina Nissan din Brazilia. Astfel pentru prima dată un model Dacia nu mai are la bază un automobil Renault, ci unul Nissan .

sursa: zf.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu