sâmbătă, 31 decembrie 2011
Lista mărcilor surclasate de Dacia
Dacia a reuşit să rămână la o cotă de 1,9% din toată piaţa europeană în primele 11 luni ale lui 2011, la fel ca şi în 2010, reiese din ultima statistică publicată de Asociaţia Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA). În termeni de volum, în primele 11 luni din 2011 au fost înmatriculate 233.100 de automobile Dacia în Europa, cu 4,2% mai puţin decât anul precedent. În comparaţie, căderea mărcii Renault a fost, procentual, de două ori mai mare-8,4%.
Cu cele 233.000 de maşini vândute, marca românească s-a stituat înaintea unora dintre giganţii lumii auto, nume cu mult mai sonore, în preferinţele europenilor care au cumpărat o maşină nouă.
Iată lista mărcilor surclasate de Dacia, cu menţiunea că performanţa Dacia trebuie judecată în raport cu maşinile din clasa sa şi din segmentul său de preţ.
-Chevrolet. 160.037 unităţi înmatriculate, scădere de 2%
-Lancia/Chrysler. 95.774 unităţi înmatriculate, scădere de 6,6%
-Alfa Romeo. 122.401 unităţi înmatriculate, creştere de 21,5%
-Jeep. 21.675 unităţi înmatriculate, creştere cu 63,6%
-Mini.153.925 unităţi înmatriculate, creştere de 22,5%
-Smart.74.545 unităţi înmatriculate, scădere de 3,8%
-Lexus.24.623 unităţi înmatriculate, creştere de 48,6%
-Suzuki. 164.109 unităţi înmatriculate, scădere de 9,1%
-Honda. 139.305 unităţi înmatriculate, scădere de 19,3%
-Mazda. 129.961 unităţi înmatriculate, scădere de 24,1%
-Mitsubishi 107.307 unităţi înmatriculate, creştere de 10,6%
-Land Rover 67.801unităţi înmatriculate, creştere de 8.8%
-Jaguar 21.375 unităţi înmatriculate, scădere de 15,3%
sursa: money.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu