Creşterea producţiei Dacia aproape de capacitate maximă a uzinei de 350.000 de unităţi anual dar şi scăderea cotei vânzărilor din România au dus la triplarea cotei constructorului de la Mioveni din totalul exporturilor României în ultimii cinci ani. La nivelul anului trecut cele aproape 300.000 de autovehicule Dacia, în valoare de aproape 3,6 mld. euro, conform calculelor ZF, au reprezentat 7,9% din totalul exporturilor de 45 de miliarde de euro ale României.
Mai mult, dependenţa României faţă de investiţiile francezilor nu ţin numai de exporturi, ci şi de locuri de muncă. Spre exemplu, în afară de cei 13.500 de angajaţi ai uzinei Dacia, pe piaţa locală alţi 100.000 de oameni sunt angajaţi la furnizorii Dacia, care nu produc componente doar pentru uzina de la Mioveni, ci şi pentru export.
via: zf.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu