Creşterea PIB de 1,6% în trimestrul I a fost determinată de creşterea exporturilor cu 40%, iar exporturile au fost împinse de Duster, care au crescut cu 500% pe primul trimestru.
Creşterea Produsului Intern Brut al României în primul trimestru (T1) al acestui an anunţată vineri de Statistică şi aşteptată cu sufletul la gură de întreaga economie a atârnat de un singur fir de aţă - creşterea puternică a vânzărilor Dacia Duster, arată o analiză a Ziarului Financiar.
Astfel, Dusterul a fost cel care i-a adus până la urmă preşedintelui Traian Băsescu mult-anunţata ieşire din recesiune.
Datele arată că Duster a împins exporturile României, care pur şi simplu au explodat în trimestrul I 2011 faţă de aceeaşi perioadă din 2010, marcând o creştere de 40%, până la 11 miliarde de euro. Evoluţia exporturilor a fost crucială pentru PIB-ul pe T1, în condiţiile în care comerţul intern a scăzut cu peste 5% an la an din cauza diminuării puterii de cumpărare a populaţiei şi a scumpirii mărfurilor, iar investiţiile nu şi-au revenit. Exporturile Dacia au crescut cu 53% în trimestrul I 2011 faţă de trimestrul I 2010, până la aproape 1 miliard de euro. Din această valoare, 600 de milioane de euro o reprezintă Dusterul, faţă de 100 de milioane de euro în trimestrul I din 2010.
via: mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu